Cablurile electrice din Floreşti vor ajunge în subteran. Cât costă investiţia

Cablurile electrice din Floreşti vor ajunge în subteran. Cât costă investiţia
Primăria comunei Floreşti a anunţat demararea unei licitaţii cu privire la trecerea în subteran a cablurilor electrice aflate pe principala arteră de circulaţie din localitate.

 

Potrivit reprezentanţilor primăriei, proiectul prevede trecerea în subteran a tuturor cablurilor aeriene situate pe ambele părţi ale străzii Avram Iancu. În momentul de faţă este postat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice anunţul privind licitaţia aferentă, iar deschiderea ofertelor pentru această licitaţie va avea loc pe 14 octombrie.

"Proiectul este unul deosebit de important pentru floreşteni. În primul rând vorbim de aspectul estetic al zonei, care se va schimba în bine. Asta întrucât concomitent cu trecerea cablurilor în subteran vom moderniza şi iluminatul public pe această arteră.

Apoi, acest proiect este un prim pas spre sistematizarea zonei. În cursul lunii octombrie vom demara licitaţia privind realizarea trotuarelor pe Avram Iancu şi pe Cetăţii III, partea stângă pe sensul de mers spre Eroilor", a declarat primarul comunei, Horia Şulea.

Valoarea investiţiei este estimată la 5,2 milioane de lei (fără taca pe valoarea adăugată), fonduri din bugetul propriu, iar valoarea cheltuielilor diverse şi neprevăzute reprezintă maximum 7% din suma precizată în acordul cadru. Legat de perioada previzionată pentru desfăşurarea acordului cadru, aceasta este de 48 de luni.

Comenteaza