Ziua de 10 mai ar urma să devină zi liberă legală, dacă parlamentarii vor adopta un proiect de lege inițiat în acest sens. Odată adoptată, 10 mai va deveni a 18-a zi nelucrătoare pentru români.
Țigările electronice, dispozitivele de vapat și cele pentru încălzirea tutunului ar putea fi interzise complet în spațiile publice închise, potrivit unui nou proiect legislativ depus în Parlament.
Părinții și tutorii legali ai copiilor diagnosticați cu sindrom Down sau tulburări din spectrul autist vor avea acces la sprijin psihologic gratuit, după ce Camera Deputaților a adoptat miercuri o lege în acest sens.
Un proiect de lege care prevede scutirea de impozit pe venitul din salarii pentru părinții care au cel puțin doi copii a fost aprobat recent de Senat și urmează să fie votat în Camera Deputaților.
Un proiect de lege depus în Parlament propune interzicerea accesului copiilor sub 15 ani la rețelele sociale și interzicerea telefonului mobil în timpul orelor de curs.
Ilie Bolojan a declarat că Guvernul urmează să adopte în zilele următoare un proiect de lege referitor la cumulul pensiei cu salariul în sectorul public.
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au anunţat că resping propunerea legislativă a Guvernului privind pensiile magistraţilor.
Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat a fost prezentat oficial, iar forma actuală aduce modificări importante.
Guvernul propune modificări importante la sistemul de pensii pentru magistrați.
O inițiativă depusă în Parlament propune ca familiile copiilor cu tulburări din spectrul autist sau cu sindrom Down să aibă acces la consiliere psihologică gratuită.