Banca Naţională a României a revizuit în sus prognozele de inflaţie pentru următoarea perioadă, cea pentru decembrie 2017 fiind de 1,9% (+0,1 puncte procentuale faţă de prognoza anetrioară), iar pentru decembrie 2018 - de 3,2% (+0,1 pp), a declarat marţi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Românii îşi vor petrece vacanţa de vară în Grecia, Spania, Croaţia şi Turcia. Acestea sunt până în luna mai cele mai căutate destinaţii din oferta turoperatorului Cocktail Holidays, specializat în sejururi de tip charter, circuite şi turism individual.
Numărul de salariaţi va înregistra o creştere în domeniul construcţiilor, iar preţurile vor creşte moderat în construcţii şi comerţul cu amănuntul, potrivit tendinţelor în evoluţia activităţii economice în perioada aprilie – iunie 2017, publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS)
Reprezentanţii Asociaţiei Române a Cărnii (ARC) avertizează că preţurile cărnii de porc în România ar putea creşte, în medie, cu 15-30%, începând cu luna aprilie, una din cauze fiind creşterea exportului în ţările asiatice.
Meşteşugarii din Cluj-Napoca au fost, miercuri, în grevă japoneză, în semn de protest faţă de decizia primăriei de a atribui organizarea Târgului de Mărţişor unei firme care percepe tarife mari pentru închirierea căsuţelor din Piaţa Unirii.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a anunţat că Executivul a aprobat mărirea alocației de hrană în spitale, măsură necesară, având în vedere evoluţia preţurilor la alimente.
Indicele prețurilor produselor alimentare la nivel mondial a înregistrat în luna iunie un avans de 4,2%, cea mai mare creștere lunară din ultimii patru ani
Preţurile de consum au scăzut în ianuarie cu 2,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 0,8% comparativ cu luna decembrie, alimentele fiind mai ieftine cu 6,3% decât în ianuarie 2015, însă mai scumpe cu 0,5% faţă de decembrie, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
Conducerea fabricii care produce pentru Ikea propune intrarea în şomaj tehnic a întregului personal şi sistarea activităţii până în octombrie din cauză că materia primă de la Romsilva vine la un preţ majorat.
Recomandări: