Studiu GfK: Doar 3% dintre români doresc să cumpere o locuinţă, iar 6% o maşină

Studiu GfK: Doar 3% dintre români doresc să cumpere o locuinţă, iar 6% o maşină
Majoritatea românilor nu au posibilităţi de economisire în prezent sau în perioada următoare, astfel că intenţia de cumpărare de bunuri de folosinţă îndelungată este foarte scăzută, doar 3% din populaţie având în plan să cumpere o casă şi 6% o maşină, potrivit GfK.

 

Deşi indicatorii privind veniturile familiei şi situaţia economică a ţării dau uşoare semne de revenire faţă de anii anteriori, românii au devenit şi mai precauţi în ceea ce priveşte achiziţiile.

Astfel, dacă în aprilie anul trecut, aproape 58% dintre cei chestionaţi afirmau că situaţia financiară a familiei lor era mai rea decât în 2011, la distanţă de un an 49% dintre români mai cred acest lucru, în vreme ce 20% se aşteaptă ca situaţia lor chiar să se îmbunătăţească şi 41% să rămână la fel.

Totodată, 12% afirmă că trăiesc mai bine decât în aprilie 2012, potrivit Barometrului de Încredere a Consumatorului realizat de GfK

În privinţa situaţiei economice, două treimi dintre români cred că economia nu merge bine, în vreme ce în aprilie 2012 procentajul era de 74%. În acelaşi timp, 47% dintre cei chestionaţi nu văd o redresare a situaţiei economice în următoarea perioadă, iar 13% dintre ei speră într-o revenire.

"Cu toate acestea, opt din zece români consideră că vremurile pe care le trăim sunt nefavorabile economisirii, atât pentru prezent, cât şi pentru următoarea perioadă. Prin urmare, intenţia de achiziţie a unor bunuri de folosinţă îndelungată este foarte scăzută. Numai 3% intenţionează să îşi cumpere sau să îşi construiască o casă în următoarea perioadă şi doar 6% să-şi achiziţioneze un autoturism. Acestea sunt unele dintre cele mai mici procente înregistrate pentru aceşti doi indicatori ai Barometrului de Opinie până în prezent. Un număr ceva mai mare dintre cei chestionaţi, aproape 18%, îşi doresc totuşi să investească în lucrări de îmbunătăţire a locuinţei", se arată într-un comunicat al companiei de cercetare de piaţă.

Românii nu sunt deloc optimişti în privinţa inflaţiei, opt din zece resimţind creşterea preţurilor în ultimul an, iar trei sferturi dintre ei se aşteaptă la preţuri mai mari pe parcursul lui 2013.

În acelaşi timp, 68% din cei care au participat la sondajul GfK au afirmat că şomajul va creşte în decursul acestui an, în uşoară scădere faţă de aprilie 2012, când 70% credeau acelaşi lucru.

"Diminuarea accentuată a apetitului românilor pentru investiţii viitoare majore evidenţiată de concluziile Barometrului de Încredere vine să confirme şi alte rezultate din studiile GfK care ne arată că românii investesc din ce în ce mai puţin în bunuri de folosinţă îndelungată, mai ales în electronice şi electrocasnice. La aceasta se adaugă şi temerile oamenilor legate de creşterea preţurilor şi neîncrederea în stabilitatea locului de muncă, reacţii de altfel aşteptate în contextul adâncirii crizei economice", a declarat Andi Dumitrescu, director general GfK România.

Barometrul de Încredere a Consumatorului este un studiu cofinanţat de Comisia Europeană şi realizat lunar de GfK România de peste 12 ani. Datele sunt reprezentative pentru populaţia României în vârstă de 15 ani şi peste, eşantionul fiind de 1.000 de persoane intervievate în fiecare lună.

Comenteaza