Preţul aurului a coborât luni, pe piaţa asiatică, la cel mai redus nivel din peste cinci ani, continuând declinul înregistrat vineri în SUA, pe fondul aşteptărilor de creştere a dobânzilor în Statele Unite, în timp ce China a dezvăluit un nivel al rezervelor cu mult sub estimările analiştilor.
Iminenta creştere a preţului pentru colectarea şi transportul deşeurilor menajere în Cluj-Napoca îi pune pe jar pe clujeni. Două organizaţii civice au luat atitudine pe această temă.
ANRE a decis o creştere cu 11% a preţurilor pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale către clienţii casnici, categorie în care este inclusă şi populaţia, şi a anunţat că până la finalul anului nu va fi operată o nouă majorare de preţuri.
Ministerul Sănătăţii lansează patru programe noi care vor fi finanţate din bugetul instituţiei pentru pacienţii aflaţi în stare gravă şi internaţi în spitale din România. O altă măsură care va fi aplicată de miercuri este reducerea preţurilor medicamentelor cu până la 20%.
Pentru a răspunde cererii mari din partea fanilor, organizatorii festivalului clujean suplimentează numărul de abonamente şi bilete de o zi.
Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat luni, la Guvern, că de la 1 iulie România va avea cel mai mic preţ european la medicamente.
Guvernul ar putea aproba majorarea pretului gazelor naturale pentru populatie, la 60 de lei/MWh, a declarat miercuri Andrei Gerea, ministrul Energiei.
Prima lună a anului a fost caracterizată de o tendinţă de majorare a preţurilor solicitate pentru apartamentele scoase la vânzare în marile oraşe. Cea mai mare scumpire s-a înregistrat în Cluj-Napoca.
Producătorii de cartofi vor să se reprofileze pe cultivarea de grâu, porumb sau rapiţă, după ce preţurile la cartofi au scăzut anul trecut cu aproape 36%, ca urmare a supraproducţiei la nivel european şi a cantităţilor mari de marfă intrate în ţară de pe pieţe care exportau în anii trecuţi în Rusia.