Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, subliniind că dragostea de ţară, apartenenţa la neam şi curajul au călăuzit faptele de arme ale acestora pe câmpul de luptă.
Preşedintelui României, Klaus Iohannis, transmis, sâmbătă, un mesaj pentru credincioşii ortodocşi, greco-catolici, armeni şi din cultele neoprotestante, care celebrează, weekendul acesta, Paştele.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care prevede acordarea de scutiri indirecte de TVA pentru organizaţiile non-profit care realizează activităţi de construire, modernizare, reabilitare de spitale şi dotarea acestora cu echipamente.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede că zilele de 6 şi 7 ianuarie, Botezul Domnului şi Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, sunt declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează.
Președintele României, Klaus Iohannis, i-a răsplătit cu medialii pe eroii români care au controbuit la eforturile salvatorilor după cutremurul cumplit care a lovit Turcia. Printre cei decorați se află clujeanul Rareș Urs.
Întrebat, joi, despre acuzaţiile de plagiat în cazul ministrului Lucian Bode, președintele Klaus Iohannis a spus că „e adevărat că sunt probleme” care „trebuie luate foarte în serios” și că se așteaptă ca „până la rocadă” PNL să ia o decizie în acest sens.
Klaus Iohannis afirmă că România priveşte cu speranţă şi încredere către noul an, după ce "provocările de proporţii istorice" pe care ţara le-a avut de înfruntat au scos în evidenţă "tăria de caracter".
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, îi surclasează la capitolul încredere, potrivit unui sondaj IRES, pe cei mai importanţi lideri politici - Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu.
Vasile Dîncu, fostul ministru al Apărării, a vorbit marţi despre momentul demisiei din funcţie şi despre faptul că nu se comunică cu preşedintele foarte mult, ci sunt comunicări instituţionale.