Un avionul Boeing 737-300 a depășit violent pista la decolarea de pe Aeroportul Internaţional Blaise Diagne din Dakar, Senegal, în noaptea de miercuri spre joi, iar accidentul s-a soldat cu 11 răniți, dintre care 4 în stare gravă.
Pasagerii care au experimentat turbulenţe puternice în timp ce se aflau la bordul unui avion probabil au trecut printr-un episod de anxietate sever. Ce explicaţii dau experții în aviație cu privire la turbulențe.
Cursa Tarom ROT374 în care se aflau Mircea Geoană, numărul doi în NATO, și Luminița Odobescu, ministrul de Externe al României, a ratat decolarea din cauza unei defecțiuni tehnice.
Este vorba despre un zbor al companiei Wizz Air care a decolat, marți după-amiază, de pe Aeroportul Internațional din Cluj cu destinația Napoli.
Aproape două milioane de turiști străini nerezidenți au vizitat România anul trecut, iar mai mult de jumătate din călătorii au fost în scop particular.
Senatorul Florian Bodog i-a acordat prim-ajutor unui coleg deputat luni, în timpul zborului companiei Tarom de la Oradea la Bucureşti, efectuând manevre pentru a-l ajuta să respire.
Un deputat PNL a avut nevoie de ajutor medical de urgență după ce i s-a făcut rău în aeronavă, timpul unui zbor.
50 de persoane au fost tratate în 14 ambulanțe care au așteptat ca avionul să aterizeze în siguranță pe aeroport.
Un avion a aterizat de urgență luni seară, pe Aeroportul Internațional "Avram Iancu" din Cluj-Napoca din cauza unui conflict între pasageri.
În ciuda mitului persistent, companiile aeriene şi reglementările continuă să interzică convorbirile telefonice şi utilizarea datelor pe zboruri.
Recomandări: