"Imprudență": Pilotul care a încercat să prăbușească un avion după ce s-a drogat cu ciuperci halucinogene a scăpat de acuzația de tentativă de omor

"Imprudență": Pilotul care a încercat să prăbușească un avion după ce s-a drogat cu ciuperci halucinogene a scăpat de acuzația de tentativă de omor

Joseph Emerson, pilotul companiei Alaska Airlines a încercat să oprească motoarele unui avion de pasageri în timpul zborului, în 22 octombrie. Acesta se drogase înainte de a pilota avionul cu ciuperci halucinogene. 

Un zbor al companiei americane a fost deviat în data de 22 octombrie, după ce pilotul Joseph Emerson, care nu era de serviciu şi care se afla în cabina de pilotaj, a încercat să saboteze aeronava prin dezactivarea motoarelor.

Joseph Emerson a scăpat de acuzaţia de tentativă de omor. Avocaţii lui Emerson au apreciat decizia Marelui Juriu de a nu-l acuza de 83 de capete de acuzare pentru tentativă de omor. "Acuzaţiile de tentativă de omor nu au fost niciodată adecvate în acest caz, deoarece căpitanul Emerson nu a intenţionat niciodată să rănească o altă persoană sau să pună pe cineva în pericol - el a vrut doar să se întoarcă acasă la soţia şi copiii săi", au scris avocaţii săi într-o declaraţie.

Marele Juriu l-a pus sub acuzare pe Emerson pentru o acuzaţie de punere în pericol a aeronavei de gradul întâi şi 83 de acuzaţii de punere în pericol din imprudenţă a unei alte persoane - câte una pentru fiecare persoană aflată la bordul aeronavei în momentul incidentului din 22 octombrie.

"Căpitanul Emerson credea că se află într-un vis. Acţiunile sale au fost întreprinse într-un efort unic de a se trezi din acel vis şi de a se întoarce acasă la familia sa", au spus avocaţii săi în declaraţie. 

Potrivit unei declaraţii depuse de procurori, Emerson le-a spus anchetatorilor că "consumase «ciuperci magice» cu aproximativ 48 de ore înainte" de incident. El a luat ciupercile în timpul unei escapade de weekend la Washington pentru a comemora moartea celui mai bun prieten al său, a declarat el pentru New York Times, într-un articol publicat în noiembrie.

În timpul incidentului, el a spus că a crezut că visează în timp ce făcea naveta înapoi în California pe scaunul din cabina de pilotaj al unui zbor Horizon Air, a transmis digi24.ro

CITEŞTE ŞI: Pilotul care a încercat să prăbuşească un avion cu pasageri ar fi consumat ciuperci halucinogene

Comenteaza