Un bărbat din județul Cluj, în vârstă de 57 de ani, șofer de camion, a fost oprit în trafic de polițiști.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au fost sesizați despre un accident rutier produs pe strada Piața Romană din municipiu în care a fost implicat un pieton de 85 de ani şi o căruţă condusă de un tânăr de 19 ani.
O traversare neregulamentară în combinaţie cu un şofer care a consumat alcool sigur duce la accidente. Este şi cazul accidentului de pe strada Constanţa din această dimineaţă.
În urma impactului, vehiculul s-a rupt în două, iar victimele au fost aruncate din autoturism. O victimă a decedat, iar trei sunt în stare gravă. Există şi un supravieţuitor care a scăpat teafăr aproape în mod miraculos.
În noaptea de 16 februarie, în jurul orei 02:40, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au oprit pentru verificări un autoturism pe drumul DC61, pe raza comunei Viișoara.
Un șofer de TIR beat a „tras pe dreapta” direct într-o locuință.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Cluj transmis cum s-a produs accidentul înregistrat în noaptea de marţi spre miercuri pe strada Horea, din municipiul Cluj-Napoca.
Dacă mergi la o petrecere și ești tentat să bei un pahar cu alcool, nu te mai urca la volan, pentru că, în România, cei prinși conducând băuți pot ajunge după gratii.
Poliţiştii clujeni au oferit informaţii despre cum s-a produs accidentul din ziua Crăciunului în localitatea Fundătura.
Un accident cu cinci mașini a avut loc în seara de miercuri, 18 decembrie în Cluj-Napoca, pe strada Constantin Brâncuşi. Poliţiştii au reţinut o femeie, de 43 de ani, care avea o alcoolemie de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.