Formația antrenată de Marius Șumudică a pierdut în fața nou-promovatei, scor 3-1.
Marius Șumudică a vorbit despre nou-veniții din Gruia și a prefațat următorul joc al formației sale în Superligă.
Formația antrenată de Marius Șumudică s-a impus pe terenul celor de la Sepsi OSK, scor 3-1.
Formația antrenată de Cristiano Bergodi a pierdut în cea de-a doua etapă a sezonului regulat, scor 0-1.
Folosit de antrenorul Bergodi ca rezervă, Jovo Lukic a fost cel care a reînsuflețit jocul și a tras primul gol pentru ”Șepcile Roșii” în minutul 85 în partida cu Brann din Conference League. Ce spune președintele ”U” Cluj despre plecarea atacantului.
Universitatea Cluj a anunțat că nu va putea juca pe Cluj Arena partida din prima manșă a turului 2 preliminar al Europa League.
Trimis de Universitatea Cluj la Sepsi OSK pentru a căpăta experiență la seniori, Alin Techereș a marcat un superb prim gol la profesioniști.
Tânărul fotbalist evoluează în Liga a 2-a, iar formația sa se luptă pentru promovarea în primul eșalon.
La fel ca în runda precedentă, formația antrenată de Cristiano Bergodi a fost nevoită să întoarcă scorul și a remizat la Sfântu Gheorghe.