Ce mesaj era scris pe drapelul României dus de ultrașii Universității Cluj la Sf. Gheorghe / INTERZIS pe stadion

Ce mesaj era scris pe drapelul României dus de ultrașii Universității Cluj la Sf. Gheorghe / INTERZIS pe stadion
| Foto: colaj - playsport.ro, https://www.facebook.com/Sepcilerosii1919

Ultrașii Universității Cluj au fost interziși pe stadionul lui Sepsi, la Sf. Gheorghe, în Covasna, cu un steag tricolor pe care era imprimat un anumit mesaj. 

Fanii Universității Cluj s-au mobilizat duminică pentru un drum de aproximativ 10 ore, parcurgând 550 km de drum, cu oboseală, cheltuială ca să fie prezenți 90 de minute lângă "U": ”Să ne cântăm dragostea pentru Simbolul Unor Inimi Românești și să încurajăm băieții”, au transmis Șepcile Roșii 1919.

Suporterii lui ”U” Cluj au susținut că nu au fost lăsați să intre la jocul cu Sepsi OSK cu un steag al României pe care era imprimat un mesaj ”naționalist”, a transmis playsport.ro.

Fanii spun că n-au avut voie pe stadion cu pânza pe care scria „Transilvania, pământ românesc”. Deși mesajul reprezintă o realitate, Transilvania făcând parte din România, adică evident, fiind pământ românesc, organizatorii au transmis că respectivul drapel va rămâne în spatele turnicheților.

Partida Sepsi – "U" Cluj s-a terminat 0-0, iar ambele echipe continuă lupta pentru playoff. Echipa clujeană primește astăzi, de al ora 18:30, vizita celor de la Farul Constanţa în etapa a 28-a din sezonul regulat al Superlgiii.

Ioan Ovidiu Sabău îi consideră în continuare periculoși pe elevii lui Gică Hagi, dar își dorește un succes ce ar păstra Universitatea Cluj în lupta pentru locurile de play-off, care devine din ce în ce mai aprinsă.

Comenteaza