Într-un interviu acordat jurnalistului american Tucker Carlson, liderul de la Kremlin a vorbit despre o posibilă invadare a unui stat NATO.
Un total de 90.000 de soldați, 50 de nave, 80 de avioane și peste 1.100 de vehicule de luptă vor fi parte a amplului exercițiu organizat de către NATO anul acesta.
Candidatura secretarului general adjunct al NATO la prezidențialele din 2024 este tot mai discutată în spațiul public. Mircea Geoană nu și-a anunțat intenția în mod oficial până acum și nici nu se știe dacă o va face independent sau din partea unui partid.
Se înmulţesc vocile care cer Europei şi forţelor NATO să fie pregătite de orice, în contextul războiului din Ucraina, pe măsură ce Rusia nu-şi atinge obiectivele, iar frustrarea creşte la Kremlin.
Congresul a decis ridicarea nivelului de elaborare a strategiei la nivelul preşedintelui Statelor Unite ale Americii, iar acest lucru reconfirmă angajamentul ferm al partenerului strategic al României pentru securitatea şi stabilitatea regiunii Mării Negre.
Există un "risc real" ca preşedintele rus Vladimir Putin să nu se oprească cu Ucraina dacă va obţine o victorie militară în această ţară, a avertizat joi şeful NATO, Jens Stoltenberg.
Secretarul general adjunct al NATO a fost întrebat, vineri, la Cluj-Napoca, cu privire la eventuala sa candidatură la Preşedinţia României, informație care se vehiculează tot mai des în spațiul public.
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că în anul 2024 vor fi dislocate la baza aeriană militară de la Câmpia Turzii trei drone de tip MQ-9 Reaper, pentru consolidarea apărării flancului estic al NATO.
România blochează participarea Austriei la reuniunile NATO, relatează publicaţia austriacă Kurier.