ONU: Rezoluţie prin care îi cere Rusiei să plătească despăgubiri de război Ucrainei

ONU: Rezoluţie prin care îi cere Rusiei să plătească despăgubiri de război Ucrainei
| Foto: Profimedia Images

Adunarea Generală a ONU a adoptat luni o rezoluţie în favoarea creării unui mecanism de despăgubire pentru distrugerile - de natură umană şi materială - provocate de invazia Rusiei în Ucraina.

Spre deosebire de Consiliul de Securitate, unde Rusia are drept de veto, Moscova nu s-a putut opune adoptării acestei rezoluţii susţinute de Ucraina, Canada, Ţările de Jos şi Guatemala, care a primit 94 de voturi, mai puţin decât cele 143 de condamnare a anexărilor ilegale ale Rusiei pe 12 octombrie.

Împotrivă au votat 14 ţări, printre care Rusia, China, Cuba, Mali sau Etiopia şi s-au abţinut 73 de ţări, în principal de pe continentul african, dar şi Brazilia, Israel sau India.

Această rezoluţie cere ca Rusia să fie „considerată responsabilă pentru orice încălcare” a dreptului internaţional şi a Cartei ONU în Ucraina şi „să îşi asume consecinţele juridice ale tuturor actelor sale ilegale la nivel internaţional, în special prin repararea daunelor” materiale şi umane.

Oficialii ruşi au luat foc, după rezoluţia ONU și transmit că Rusia nu acceptă decizia adoptată de forul mondial, susţinând că este „nulă din punct de vedere juridic”. Afirmația aparține lui Vasili Nebenzia, reprezentantul permanent al Rusiei la Naţiunile Unite, citat de agenţia Tass.

Este timpul ca Statele Unite să se angajeze să „despăgubească integral daunele aduse Coreei, Vietnamului, Irakului, Iugoslaviei şi multor alte victime ale americanilor şi ale NATO”, au transmis rușii. 

Rezoluția adoptată luni de Adunarea Generală a ONU nu are caracter obligatoriu, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Comenteaza