Proiectul administraţiei clujene de încurajare cu bani europeni a transportului cu bicicleta în oraş şi în comunele Floreşti şi Apahida a ajuns la un stadiu de implementare de 60%. Noul termen de finalizare este aprilie 2014.
Au dat-o la întors: spuneau că o parte din teren e revendicat, acum spun că situaţia e încă în analiză. Vorbim despre propunerea unui parking suprateran în Mănăştur, pe cea mai aglomerată stradă a Clujului, şi de răspunsul Primăriei.
Primăria Cluj-Napoca a instituit sens unic de circulaţie pe tronsoanele aleilor Meziad 1, 2 şi 4 spre aleea Ciucaş, respectiv pe aleea Gurghiu 2, 4 dinspre aleea Ciucaş spre aleea Putna.
Un tânăr de 24 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Mănăştur după ce a spart o maşină parcată pe strada Retezat.
Spital de urgenţă pentru copii, proiectat pe ruinele construcţiei spitalului regional de urgenţă din Cluj-Napoca. Terenul sub care se află imobilul a fost revendicat, dar este administrat de Academia de Muzică „Gheorghe Dima". Instituţia de învăţământ superior a primit terenul pentru a-şi construi aici un sediu.
Accident pe strada Frunzişului, în urmă cu puţine minute. Trei maşini au fost implicate.
Un clujean care locuieşte în cartierul Mănăştur s-a plâns că muzica de la ”Seri de vară clujene” a răsunat în tot cartierul şi nu s-a putut odihni pe perioada weekend-ului.
Ediţia 23-24 august a evenimentului Seri de Vară Clujene va avea loc La Terenuri – Spaţiu Comun în Mănăştur.
Parkinguri pe structură metalică ar putea fi amenajate în cartierele din oraş în locul garajelor de pe domeniul public.