Pentru cetățenii europeni, opțiunile de vacanță în acest an sunt mult mai multe - țări în care barurile, restaurantele și atracțiile turistice sunt deschise, iar regulile de intrare pe teritoriu sunt blânde, conform Euronews, citat de Digi24.
Cozi kilometrice s-au format, sâmbătă, încă de la primele ore ale dimineții, la intrarea în Grecia.
Aeroportul Internațional „Avram Iancu" Cluj a anunțat vineri lansarea a patru noi destinaţii de vacanţă, spre Grecia şi Italia, operate de către compania aeriană Wizz Air.
Autoritățile din Grecia au emis o avertizare de fenomene meteo extreme valabilă pentru trei zile, informează Ministerul Afacerilor Externe.
De la 1 iulie, călătoriile în UE pot să fie mai facile, căci atunci va fi lansat așa-numitul pașaport COVID.
Un atac armat a avut loc în staţiunea balneară Dassia de pe insula Corfu.
Primul zbor spre Skiathos din acest sezon a plecat de pe Aeroportul Internațional Cluj, astăzi, 29 mai 2021.
Tot mai multe țări ridică restricțiile de călătorie pentru cei vaccinați, lumea se deschide iar călătoriilor. Însă cum vor putea merge în vacanțe familiile în care părinții vaccinați sunt însoțiți de copii, pentru aceștia din urmă neexistând încă un vaccin anti-COVID.
Românii care au fost diagnosticați cu noul coronavirus pot călătorii în Grecia sau Bulgaria fără să își facă un test PCR sau să prezinte la graniță un document care să arate că s-au vaccinat anti-COVID.
Recomandări: