Avionul care l-a transportat pe ÎPS Bartolomeu a aterizat la Cluj la ora 00:45. În jurul orei 01:10, Mitropolitul a fost dus, într-o ambulanţă SMURD, la Clinica de Chirurgie I.
Prea Sfinţitul Vasile Someşanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului, l-a așteptat azi noapte la aeroport pe Mitropolitul Bartolomeu. ”Dumnezeu știe care sunt zielele omului”.
Drumul comunal 48 din comuna clujeană Suatu va fi asfaltat, în sfârşit, după ce preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a eliberat autorizaţia de construcţie în acest sens.
Social-democraţii clujeni cer Primăriei să organizeze un Campionat al Şcolilor. Potrivit preşedintelui PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, proiectul s-ar adresa elevilor claselor V-XII şi ar presupune competiţii organizate în afara programului şcolar la fotbal, baschet, handbal, volei şi tenis de câmp.
Universitatea Babeş-Bolyai se va implica în promovarea proiectului „Cluj – capitală culturală europeană” şi a constituit deja, la nivelul instituţiei, un grup responsabil cu această acţiune.