Video Scene incredibile pe centura Apahida–Vâlcele: un șofer își pierde toba de esapament chiar după o depășire. "Când te crezi zmeu, dar intervine karma”
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 16:04
- Eveniment
- Ascultă știrea
O întâmplare mai puțin obișnuită în trafic a fost surprinsă de camera de bord a unui șofer pe centura Apahida–Vâlcele, unde o depășire grăbită s-a încheiat cu o piesă importantă a mașinii rămasă pe carosabil.
În imagini se vede cum un șofer efectuează o depășire, după care revine brusc pe banda sa de mers. La scurt timp, din vehicul se desprinde pur și simplu toba de eșapament, care cade pe drum chiar în fața mașinii ce filma momentul.
După incident, atât șoferul care a surprins scena cu camera de bord, cât și conducătorul care și-a pierdut componenta autoa u oprit pe marginea drumului.
„Acel moment când te crezi zmeu, dar intervine karma...”, a scris șoferul care a postat imaginile online.
Clipul s-a răspândit rapid pe internet după ce a fost publicat pe un grup destinat șoferilor din Cluj, iar reacțiile nu au întârziat să apară. Mulți utilizatori au comentat situația cu umor:
- „A vomitat motorul segmenții cu tot cu tobă. Incredibil cum se riscă unii cu căruța.”
- „O intrat turbo prea agresiv.”
- „Legenda spune că a ajuns acasă doar în scaun și cu volanul în mână.”
- „La ăla trebuie să vină unul după el să adune piesele.”
Deși momentul a stârnit amuzamentul internauților, astfel de incidente pot deveni periculoase în trafic, mai ales atunci când componente ale vehiculelor ajung pe carosabil și pot provoca accidente.





