Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, la inaugurarea noului sediu al Liceului Teologic Reformat din Cluj-Napoca, că după 25 de ani de construcţie poate afirma azi că "nu se va renunţa la niciun maghiar" şi că "fiecare maghiar va fi apărat".
Zona stadionului din oraş a devenit o junglă a parcărilor, iar zeci de autoturime staţionează neregulamentar în zonă.
10 tineri au protestat în faţa Liceului Teologic Reformat din Cluj-Napoca faţă de prezenţa la inaugurarea noului sediu al instituţiei de învăţământ a premierului Ungariei, Viktor Orban, declarând că acesta este un dictator.
Antrenorul Universităţii Cluj, George Ogăraru, a mărturisit în cadrul conferinţei de presă dînaintea partidei cu Pandurii Târgu Jiu faptul că îşi doreşte foarte mult să obţină primele trei puncte pentru noua sa echipă, iar în acest sens a părut foarte încrezător în elevii săi.
Programul celei de-a patra ediţii a "Întâlnirilor internaţionale de la Cluj", ce va avea loc între 8 şi 12 octombrie, se anunţă a fi bogat în premiere, dezbateri, mese rotunde şi lansări de carte.
Horea Uioreanu şi-a prezentat, prin intermediul avocaţilor săi, demisia din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Cluj. Totodată, acesta a dorit să le transmită un mesaj tuturor clujenilor.
Peste 150 metri cubi de lemn şi două arme au fost confiscate, în urma percheziţiilor care au avut loc, joi, în Cluj, Bistriţa-Năsăud, Bihor şi Maramureş, poliţiştii dând şi sancţiuni contravenţionale de 25.000 lei.
Numărul locurilor de muncă vacante la nivelul judeţului Cluj a scăzut drastic. Dacă săptămâna trecută erau disponibile peste 2.500 de posturi, astăzi sunt doar 1.000 de posturi vacante.
CFR Cluj a realizat un nou transfer pentru postul de fundaş de bandă dreaptă, unde Miriuţă îi mai are la dispoziţie pe Susic şi Tiago Lopes. Astfel, "feroviarii" ajung la transferul cu numărul 17 din actualul sezon competiţional.