O secție a Clinicii Pediatrie III din Cluj-Napoca a fost renovată și modernizată în acest an prin contribuția unor sponsori şi voluntari, dar şi prin sprijinul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii din localitate.
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă amenajarea unui nou sens giratoriu şi a două praguri de sol în cartierul Dâmbu Rotund.
Un şofer care şi-a parcat maşina într-o staţie Cluj Bike a primit "o lecţie" din partea utilizatorilor sistemului de bike-sharing.
Blue Air leagă, în premieră, cele mai importante trei oraşe din România. Compania aeriană lansează curse din Cluj spre Timişoara şi Iaşi.
"În căutarea autorului" este tema sub care se va desfăşura ediţia din 2016 a Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj, eveniment organizat de Teatrul Naţional în perioada 3-9 octombrie 2016.
Festivalul de Toamnă al Economiei Germane- Herbstfest 2016 începe vineri, 30 septembrie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Deschiderea oficială va avea loc de ora 18.00.
Lansat în cinematografele din Franța pe 28 septembrie, la o săptămână după premiera din România, filmul Câini, debutul regizorului Bogdan Mirică, este elogiat în marile publicații din Franța
Bazinul olimpic acoperit din Ştrandul Sun, situat în cartierul clujean Gigorescu, va fi dat în folosinţă începând de luni, 3 octombrie 2016. Va funcţiona pe toată durata anului.
Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa a achiziţionat un utilaj pentru recoltarea vegetaţiei acvatice de pe Someş. Momentan este în probe la acumularea Gilău.