Nicio lege încălcată la concertul din Cluj al unei trupe ungare unde au apărut imagini cu Hitler sau ISIS

Nicio lege încălcată la concertul din Cluj al unei trupe ungare unde au apărut imagini cu Hitler sau ISIS
Nicio lege nu a fost încălcată la concertul susţinut de către Nagy Fero şi formaţia Beatrice din Ungaria în cadrul Zilelor Culturale Maghiare (ZCM) din Cluj-Napoca, unde în timpul unei piese au fost difuzate imagini cu Hitler, Stalin şi membri ai ISIS, susţin poliţiştii clujeni.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj, Carmen Jucan, a declarat că au fost verificate imaginile din concert. "În urma analizei imaginilor din cadrul concertului de către poliţişti şi un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale săvârşirii vreunei infracţiuni, astfel încât cercetările în acest caz nu vor fi continuate", a spus Jucan.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că poliţiştii şi procurorii au avut nevoie de traducerea din limba maghiară a piesei interpretate de Nagy Fero şi formaţia Beatrice în cadrul căreia fost difuzate imagini cu Hitler, Stalin şi membri ai ISIS.

"S-au tradus versurile piesei din limba maghiară pentru a se vedea contextul. În luarea deciziei s-a ţinut cont şi de art. 4 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 31/ 2002 care arată că nu constituie infracţiune utilizarea în public a simbolurilor fasciste, rasiste, xenofobe dacă este în interesul artei", au spus sursele citate.

Poliţiştii clujeni s-au autosesizat în 19 august şi au efectuat verificări legate de concertul susţinut, cu câteva zile înainte la Cluj-Napoca, cu ocazia ZCM, de către Nagy Fero şi formaţia Beatrice din Ungaria, unde, în timpul unei piese, au fost difuzate imagini cu Hitler, Stalin şi membri ai ISIS.

Jucan declara atunci că se verifică dacă în timpul difuzării piesei respective au fost încălcate prevederile legale privind interzicerea promovării simbolurilor fasciste, rasiste şi xenofobe şi promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Potrivit unei ştiri difuzate de postul public de televiziune, în cadrul concertului susţinut pe scena din Piaţa Unirii, în timpul melodiei "Secolul XX", pe ecrane au fost proiectate imagini cu Hitler, Lenin şi ISIS.

Organizatorii ZCM au transmis, printr-un comunicat, că în presă au apărut "informaţii tendenţioase şi trunchiate" referitoare la concertul susținut de Nagy Fero și Beatrice în 16 august.

"Ne exprimăm regretul că mesajul transmis în cadrul concertului nu a fost înțeles, iar către publicul larg a fost transmis un mesaj greșit. Pe ecranele din Piața Unirii din Cluj-Napoca, în timpul melodiei "Secolul XX", au apărut imagini cu figuri care au marcat într-un mod tragic și regretabil istoria europeană și mondială.

Precizăm că versurile cântecului se îndreaptă împotriva acestor figuri istorice și a ideologiilor nocive ale acestora. Versurile cântecului caracterizează actele acestora drept "teroare" și "coșmar". Organizatorii ZCM condamnă orice acțiune extremistă. ZCM reprezintă de 7 ani un eveniment cultural care este o punte între comunitatea maghiară și comunitatea română.

Am fost și suntem susținătorii tuturor evenimentelor care au sprijinit și sprijină Clujul în demersurile sale de a deveni Capitală Europeană a Tineretului in 2015, respectiv pentru obținerea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021.

Organizatorii ZCM se delimitează în mod categoric de orice declarație sau gest cu caracter discriminator sau instigator la ură și, în general, de orice declarație sau gest care ar putea leza publicul.

Considerăm că știrea difuzată la nivel național de postul public pune, în mod nejustificat și regretabil, într-o lumină negativă ZCM și este de natură să aducă atingere reputației și bunei funcționări a evenimentului.

Subliniem că ZCM sunt o manifestare de mare anvergură, includ 500 de evenimente, se desfășoară pe durata a opt zile și au anual un public multietnic care ajunge la 300.000 de persoane, iar numărul de parteneri instituționali se ridică la 100.

Clujul a suferit suficient ca urmare a naționalismului provocator, iar materialele de presă care au un caracter tendențios și manipulator pot să ducă la erodarea climatului de colaborare și de conviețuire absolut normală, într-un oraș care, în sfârșit, și a recăpătat statutul de capitală a Transilvaniei din punct de vedere economic, social și cultural", se arată în documentul citat.

Evenimentele din cadrul ZCM au iscat polemici şi la ediţia de anul trecut. Atunci, unul dintre cei mai contestaţi lideri ai secolului XX, dictatorul Horthy Miklos, a avut parte de o secţiune specială în cadrul unei prelegeri. ZCM este un festival care are loc în Cluj-Napoca de șapte ani.

Comenteaza