Dieta cu dovlecei este de departe cea mai simplă și mai eficientă soluție pentru a slăbi armonios.
Un avion Blue Air care a plecat de la 21.30 din Cluj-Napoca cu destinaţia Bucureşti a avut o problemă la unul dintre motoare imediat cum s-a desprins de pe pistă, moment în care s-a auzit un sunet puternic, iar aeronava a început să trepideze energic, relatează Profit.ro
Kratu, un metis mioritic, găsit abandonat pe străzile municipiului Cluj-Napoca, a fost adoptat în urmă cu patru ani de o englezoaică, Tess, diagnosticată cu o formă uşoară de autism, iar patrupedul a devenit câine de terapie, însoţindu-şi stăpâna peste tot, inclusiv în avion.
În imediata apropiere a gării din Cluj a fost ridicat un bloc care are balcoanele la doar câţiva centimetri de un stâlp de iluminat public.
Câteva sute de credincioşi au adus, duminică, la Biserica Româno-Catolică „Sf. Mihail” din Cluj-Napoca, coşuri cu mâncare, pentru a fi binecuvântate de preoţi în ziua de Paşti, conform unei tradiţii care da
Sute de credincioşi au participat, sâmbătă seara, la ceremonia de binecuvântare a focului în faţa Bisericii Romano-Catolică „Sf. Mihail” din Cluj-Napoca şi au luat lumină de la preoţi, asistând la slujba de Înviere.
Cai şi ponei care au suferit fracturi, care sunt bolnavi de epilepsie sau afecţiuni respiratorii sunt trataţi la singurul ”spital de cai” din Transilvania. Acesta funcţionează în cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară din Cluj-Napocacai
Accidentul s-a produs sâmbătă seară pe centura Valcele Apahida, pe fondul unei depăşiri neregulamentare. Doi tineri au murit, iar alţi trei au fost răniţi,
Un bărbat de 79 de ani din Cluj este cercetat de Parchetul şi Poliţia Cluj pentru tentativă de omor asupra soţiei sale.