Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat ”Transilvania”, sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea, vor interpreta, în premieră mondială, două lucrări de tinerețe ale lui George Enescu.
Tema ediției din acest an a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe a fost Războiul, comemorând cei 100 de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial.
Gerard Depardieu, actorul care i-a dat viață lui Obelix, vine în România și va acorda un interviu realizatorului emisiunii "Realitatea Românească".
Mii de persoane, între care numeroşi turişti străini, au trecut pragul Bisericii Piariştilor din centrul oraşului Cluj-Napoca pentru a vedea LUNA care s-a adăpostit în dreptul altarului. Din nefericire, accesul în edificiul religios este momentan interzis.
În urmă cu trei ani, Tudor Baciu a avut ideea de a înfiinţa o „caravană de filme”, cu care să meargă prin ţară şi să proiecteze gratuit filme în aer liber sau în şcolile din mediul rural.
În urmă cu patru ani, Victor Miron începea o acţiune pe care puţini tineri ar găsi-o oportună într-o lume în care calculatoarele, tabletele şi telefoanele şi-au câştigat deja supremaţia.
Un film de scurt metraj, creat de o echipă din Cluj în tehnica Virtual Reality şi dedicat finalului Primului Război Mondial, poate fi văzut în cadrul expoziţiei "Românii spre Marea Unire" din cadrul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei.
Povestea Nevrsea continuă și în 2019. Primele 10.000 de abonamente, la preț special, vor fi puse în vânzare săptămâna viitoare.
Adrian Ghenie este cel mai cunoscut şi cel mai bine vândut pictor român contemporan.