Un senior al Oficiului Director al Informaţiilor Naţionale (ODNI) al Statelor Unite a recunoscut luni seară că SUA are dovezi care să susţină ambele teorii privind apariţia noului coronavirus, scrie CNN, într-un articol preluat de Mediafax.
Doctorul Adrian Marinescu avertizează că redeschiderea saloanelor de înfrumuseţare nu înseamnă că nu vor mai exista restricţii.
Doctorul Adrian Marinescu a declarat că restaurantele şi terasele s-ar putea deschide în al doilea val de relaxare a restricţiilor provocate de pandemia de Covid-19. „Dacă lucrurile se respectă, cred că se poate face destul de repede”, a precizat acesta.
Medicii de la un spital din Paris susţin că au găsit dovezi că un pacient care s-a îmbolnăvit în decembrie a fost infectat cu noul coronavirus, scrie CNN.
Noua Zeelandă a înregistrat 0 cazuri noi de coronavirus pentru prima dată de la începutul crizei. Statul insular mai are doar 4 pacienţi internaţi cu COVID-19. Autorităţile au declarat că virusul a fost eliminat, în sensul că nu mai există transmitere comunitară, şi au început să ridice restricţiile.
Creşte alarmant numărul românilor care îşi pierd locul de muncă din cauza epidemiei de coronavirus.
Andrea Ammon, director al Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC), a spus într-o videoconferinţă, că cinci ţări europene continuă să înregistreze o creştere a contaminărilor, printre care și România.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că starea de urgenţă nu va mai fi prelungită, iar din 15 mai vom avea stare de alertă pe teritoriul României. Ce presupune însă această modificare.
Starea de urgenţă expiră în România pe 15 mai, când sunt aşteptate măsuri de relaxare a restricţiilor, pentru ca viaţa să revină treptat la normal.