Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi, Filippo Grandi, a declarat sâmbătă că peste 150.000 de persoane au fost nevoite să fugă din calea violenţelor ruseşti din Ucraina.
Oficiali locali din țara vecină anunță că forțele ruse au pătruns în Harkov.
„Sunt măsuri preventive”, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.
La frontiere se organizează zone tampon, zone de aşteptare şi puncte de asigurare a hranei şi a apei.
Ministrul Sănătății din țara vecină a anunțat că aproximativ 200 de persoane au fost ucise în urma invaziei rusești.
Vitali Klitschko susține că 35 de persoane, între care doi copii, au fost rănite în luptele violente care au avut loc în cursul nopţii la Kiev.
Sâmbătă dimineața, o rachetă rusească a lovit o clădire rezidenţială din centrul Kievului.
Franţa a decis trimiterea a 500 de militari în România, în cadrul unei misiuni a Alianţei Nord-Atlantice, în contextul acţiunilor de consolidare a apărării flancului estic al NATO, anunţă Statul Major al armatei franceze.&nb
Administraţia preşedintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că sunt în curs de desfăşurare discuţii cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a purta negocieri menite să prevină noi vărsări de sânge.