Peste jumătate dintre români declară că plătesc prin mijloace digitale datorită uşurinţei în utilizare şi confortului. Când aleg numerarul, motivul principal este indisponibilitatea plăţilor digitale la anumite magazine sau la furnizori de servicii.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a recunoscut că forţele Kievului suferă. Sunt până la 100 de morţi şi 500 de răniţi în fiecare zi.
Rusia a finalizat testarea rachetei sale de croazieră hipersonice Zircon şi o va instala înainte de sfârşitul anului pe o nouă fregată a Flotei sale de Nord, a declarat miercuri un oficial militar de rang înalt.
Rusia este deschisă la negocieri cu Ucraina şi ar dori să semneze un acord de pace. Cel puţin, asta a declarat Valentina Matviyenko, preşedinta Consiliului Federaţiei Ruse, marţi, la o întâlnire cu preşedintele Mozambicului Filipe Nyusi.
PNL nu va participa la nici o mărire de taxe, iar orice discuţie despre sistemul de impozitare trebuie făcută în coaliţie, cu uşile închise, susţine Rareş Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL.
Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu va fi eliberat pe cauţiune şi poate să rămână în Grecia, a stabilit instanţa din Atena, potrivit Antena 3.
Oficialii ucrainenii estimează că cel puţin 22.000 de persoane au fost ucise în oraşul Mariupol din sudul ţării de la începutul invaziei ruseşti, anunţă Sky News.
La aproape 100 de zile de la startul războiului, numărul celor mici ucişi se apropie de 250.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova se va concentra pe dezvoltarea relaţiilor cu China, în contextul în care ţările occidentale promovează politici anti-ruse.