Utilă în dureri menstruale şi tulburări gastrice Comisia Germană E, organism care evaluează siguranţa şi efectele plantelor medicinale, recomandă folosirea remediilor din această plantă în caz de pierderea poftei de mâncare, în indigestie (mai ales în tulburările spastice precum crampele şi colicile) şi în durerile menstruale.
Plantă folosită din bătrâni în medicina populară, este unul dintre cele mai puternice antidepresive naturale. Trebuie consumată însă cu atenţie, întrucât pe cât de multe beneficii aduce, pe atâtea contraindicaţii are.
Meteorologii au anunţat cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru luni şi marţi.
Este una dintre cele mai bune plante din fitoterapia românească, benefică pentru tratarea diverselor afecţiuni.
Deşi este una dintre cele mai controversate plante ce cresc la noi în ţară, puterile sale vindecătoare i-au adus renumele de "cea mai puternică plantă medicinală din România".
Strâns legată cu una dintre principalele sărbători ale credincioşilor ortodocşi, această floare era considerată în vremurile străvechi de-a dreptul magică, datorită proprietăţilor sale curative.
În vederea efectuării unor lucrări de reparații la rețeaua de alimentare cu apă, lucrări pentru care nu se pot asigura modalități alternative de alimentare, Compania de Apă Someș S.A. va întrerupe furnizarea apei potabile după cum urmează:
Meteorologii au extins, pentru vineri şi sâmbătă, avertizarea cod galben de caniculă, în 11 judeţe din sud-vestul ţării urmând să se înregistreze temperaturi maxime de 35 de grade, iar indicele temperatură - umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.