Preşedintele Traian Băsescu a votat în jurul orei 10:30 la Colegiul ”Xenopol” din Capitală, unde a venit însoţit de soţia sa, afirmând că a votat ”împotriva instaurării unui regim discreţionar”.
Candidatul PSD-UNPR-PC la preşedinţie, Victor Ponta, a votat la Şcoala "Pia Brătianu", unde a venit însoţit de soţia sa şi de cei doi copii, el declarând că a votat pentru convingerea sa că după 25 de ani de tranziţie nu va mai fi "încă o generaţie de sacrificiu".
La fel ca în primul tur, preşedintele PSD Cluj a venit îmbăcat la patru ace, costum bleu marin şi palton, fiind însoţit de purtătorul de cuvânt al PSD Cluj, Horia Nasra şi de doi prieteni.
Co-preşedintele PNL Cluj, Daniel Buda, a votat la secţia nr. 98 de pe strada Septimiu Albini, exact la ora 10:30.
Primarul Clujului a votat în jurul orei 10:00, însoţit şi de liberali de data asta. Boc a stat de vorbă şi cu alegătorii pe care i-a întâlnit în curtea secţiei de votare.
Ministrul clujean pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, a votat la ora 9:30 la secţia nr. 102, din incinta grădiniţei "Lumea Copiilor". La fel ca în primul tur, a venit însoţită de un întreg alai.
Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, a votat încă de dimineaţă la secţia nr. 65 de la liceul Gheorghe Şincai din Cluj Napoca.
Românul care a dat startul votului în al doilea tur al prezidențialelor a fost un clujean. Primele secțiile de votare din diaspora s-au deschis de câteva ore, iar românii nu au stat prea mult pe gânduri și au ieșit la vot.
Duminică, 16 noiembrie, se desfăşoară turul 2 al alegerilor prezidenţiale 2014. Cetăţenii care duminică se află în alt oraş, decât cel de domiciliu, pot vota la orice secţie de votare, pe listele suplimentare. La vot vor pot participa toţi cetăţenii României cu vârsta de peste 18 ani.
Recomandări: