O companie de consultanță care a asigurat și până acum supervizarea lucrărilor pe toată Autostrada Transilvania, încă de pe vremea când era construită de americanii de la Bechtel a semnat cu CNAIR supervizarea lucrărilor pe lotul Zimbor - Poarta Sălajului (12 km).
Lipsa unui drum de legătură cu DN 1 și întârzierile lotului cu Tunelul Meseș pot transforma tronsonul Zimbor-Poarta Sălajului din Autostrada Transilvania, unde lucrează UMB, într-o "autostradă muzeu", atrage atenţia fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor din mandatul Drulă, Horațiu Cosma.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat vineri, că a fost emis Ordinul de Începere pentru construcția secțiunii Zimbor - Poarta Sălajului din Autostrada Transilvania.
Potrivit lui Sorin Grindeanu, actualul ministru al Transporturilor, situația infrastructurii din România stă altfel decât o prezintă fostul ministru de la Transporturi, Cătălin Drulă și îi face președintelui USR o listă cu minusurile din mandatul său.
Liderul USR Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor, a anunțat că cel mai puternic constructor din România, firma UMB, a oprit lucrările la Autostrada A3 Transilvania între Cluj și Zalău, pe sectorul de 42 km dintre Nădășelu și Poarta Sălajului.
Compania Națională de Administrare a Infrastrucțurii Rutiere a transmis un Punct de vedere după ce constructorul UMB a anunțat că întrerupe de luni lucrările pe șantierele de drumuri și autostrăzi.
UMB, cel mai puternic construct din România, oprește lucrul pe toate șantierele! Sunt în pericol 7 proiecte care împreună depășesc 140 de kilometri.
Asociaţia Pro Infrastructură a publicat, luni, noi imagini de pe sectorul Nădăşelu-Zimbor-Poarta Sălajului din A3. Chiar dacă "constructorul este mobilizat excepțional", cei de la API spun că entuziasmul ar putea scădea, acolo fiind "un munte de probleme".
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a aprobat, vineri, Proiectul Tehnic pentru Secțiunea Zimbor – Poarta Sălajului, parte din Autostrada Transilvania.
Recomandări: