Foto Cum merge treaba pe Autostrada Transilvania pe tronsoanele UMB. Ce șanse de inaugurări sunt în 2025?
- Scris de Ziua de Cluj
- 10 Iun 2025, 10:22
- Eveniment
- Ascultă știrea

Constructorul român Dorinel Umbrărescu are în lucru mai multe tronsoane de autostradă pe A3, însă rămâne de văzut dacă antreprenorul va reuși să finalizeze măcar o parte din acestea până la sfârșitul acestui an.
Pentru ca circulația să fie posibilă pe cât mai mulți kilometri ai Autostrăzii Transilvania, între Cluj și Sălaj, ă UMB ar trebui să concentreze pe tronsoanele aflate în lucru acolo suficiente resurse, iar acolo alocă suficiente forțe, dar și autoritățile să rezolve partea de birocrație acolo unde este nevoie, spun cei de la Asociația Pro Infrastructură.
"Așa cum v-am explicat de la începutul primăverii, dacă UMB alocă suficiente forțe și dacă autoritățile rezolvă birocrația necesară în nodul Poarta Sălajului (Românași) și la conexiunea provizorie A3-DN1F la sud de Topa Mică, atunci spre sfârșit de 2025 putem circula pe aproximativ 27 kilometri ai Autostrăzii A3 între aceste două localități", transmite API.
Aceasta menționează că obiectivul este încă posibil, dar UMB trebuie să-și aducă mult mai multe forțe între Topa Mică și Zimbor.
"Ceea ce momentan nu face, din păcate. Rămâne de văzut dacă atât UMB cât și CNAIR se vor mobiliza corespunzător, în teren și birocratic, ca să inaugureze spre final de 2025 pe Autostrada Transilvania doar 12 (Poarta Sălajului-Zimbor) sau 27 kilometri de la Poarta Sălajului până la sud de Topa Mică, cu o descărcare temporară în acest punct", spun cei de la asociația care monitorizează șantiere.
Potrivit API, cele două tronsoane Nădășelu-Zimbor (30,06 km) și Zimbor-Poarta Sălajului (12,24 km) finanțate prin PNRR "au devenit o rușine nu doar pentru CNAIR, ci și pentru UMB: contractele au fost semnate în 28.12.2020 și 01.07.2020, au ordine de începere din 25.01.2021, respectiv 31.05.2021 și ambele prevăd câte 12 luni de proiectare plus alte 24 de execuție".