Un investitor privat a concesionat un teren de la primărie în urmă cu mai mulţi ani dar nu a construit încă nimic.
Acum un an ZIUA de CLUJ informa cititorii despre o afacere păguboasă a Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, în urma căreia un teren de 7000 de mp în centrul urbei stă blocat. După un an, situaţia nu s-a schimbat, în principal din cauza lipsei de acțiune a CJ.
Ceea ce, în urmă cu două decenii, trebuia să fie un spital modern a ajuns o ruină. Deşi de aproape zece ani destinaţia proiectului s-a schimbat în construirea unui campus universitar, nici noul obiectiv nu a avut parte de mai mult noroc.
Deşi are doar câteva luni de când a fost aprobat, în decembrie 2014, noul Plan Urbanistic General (PUG) al municipiului Cluj-Napoca a fost modificat de mai multe ori, la cererea unor proprietari, nemulţumiţi de destinaţia pe care au primit-o terenurile lor.
Incidentul s-a petrecut în localitatea Sălicea de lângă Cluj-Napoca.
Agresorii intraseră cu oile pe terenul familiei bărbatului, pricinuindu-i pierderi serioase.
Cei doi s-au întâlnit din nou azi, la I.M.L. Cluj. Unul avea ochiul umflat şi capul cusut. Celălalt, doar zgârieturi minore.
Consiliul Judeţean s-a întrunit într-o sedinţă extraordinară, unde s-au discutat condiţiile puse de Primăria Feleacu pentru a-şi da acordul ca pe terenul aflat în proprietatea sa CJ să poată construi o rampă temporară de depozitare a gunoaielor.
ZIUA de CLUJ vă informa în urmă cu două săptămâni despre o afacere păguboasă făcută de Consiliul Judeţean (CJ), ce a dus în cele din urmă la blocarea unui teren de 7.000 mp în buricul târgului, care stă nefolosit de 9 ani. Am cerut atunci un punct de vedere oficial CJ Cluj, iar acum vă prezentăm situaţia la zi a acestui teren.
Recomandări: