Aproape jumătate dintre cazurile de COVID-19 din ultima săptămână au fost înregistrate în Bucureşti, Cluj și încă trei județe.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, miercuri, lista cu cele 27 de unităţi spitaliceşti ce urmează să primească finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Un bărbat cu triplă infecţie virală, respectiv Covid, virus gripal şi virus respirator sinciţial se află internat în stare gravă pe o secție de Terapie Intensivă.
O femeie de 40 de ani a fost depistată de poliţişti sub influenţa substanţelor interzise, după ce a produs un accident rutier, acroşând cu autoturismul un bărbat aflat pe o bicicletă.
Două mașini s-au accidentat în Feleacu din cauza drumului foarte alunecos. În urma impactului cinci persoane au avut nevoie de intervenția medicilor.
Un copil de 3 ani a murit la două zile după ce a fost internat în Spitalul de Pediatrie din Brașov.
Ministerul Sănătății a anunțat bilanțul privind cazurile de infectare și decesele provocate de COVID-19 din ultima săptămână.
Președintele Consiliului Județean Cluj, în subordinea căruia se află Spitalul de Copii, și-a cerut scuze clujenilor după ce o mămică a susținut că a așteptat 5 ore pentru a intra la un consult cu copilul care avea febră.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că este falsă ideea conform căreia imobilele în care funcţionează spitale vechi ar trebui demolate, deoarece bacteriile şi virusurile nu sunt în ziduri, ci în instalaţiile sanitare.
Recomandări: