Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila afirmă că primul spital regional va fi inaugurat cel mai probabil în anul 2027, fiind vorba despre spitalul de la Iaşi, la scurt timp după acesta urmând a fi terminat şi cel din Cluj.
Personalul medical de la Compartimentul Ortopedie din Clinica Chirurgie I din Cluj-Napoca a avut ocazia să "pună pe picioare" un pacient mai deosebit - o doamnă în vârstă de peste 100 de ani.
Modelul 3D arhitectural al Spitalului Regional de Urgență Cluj a fost prezentat, vineri, de Ministerul Sănătății la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”.
Sasha Bogdan, în vârstă de 2 ani, a fost diagnosticat cu formațiune tumora retro-peritoneala și are nevoie de suma de 500.000 euro pentru a putea fi operat in Franța.
Consiliul Județean Cluj a aprobat darea în administrarea Spitalului Clinic de Recuperare a unui echipament medical de ultimă generație.
Se intenționează creșterea eficienței energetice a Pavilionului 2 al Spitalului de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, cu ajutorul fondurilor europene.
Investiția care urmează a fi realizată la Spitalul de Recuperare din Cluj are o valoare totală de 15.339.077 lei, iar proiectul urmează a fi depus spre finanțare prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027.
Instituția medicală a ales să celebreze această zi prin prezentarea datelor înregistrate în ultimul an.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis că spitalele regionale trebuie să devină operaţionale începând cu anul 2027.