Cluj: Echipament medical de înaltă tehnologie, în valoare de aproape 60.000 de euro, la Spitalul de Recuperare

Cluj: Echipament medical de înaltă tehnologie, în valoare de aproape 60.000 de euro, la Spitalul de Recuperare

Consiliul Județean Cluj a aprobat darea în administrarea Spitalului Clinic de Recuperare a unui echipament medical de ultimă generație.

Este vorba despre un aparat Diapulse, în valoare de 280.000 de lei, care a fost deja livrat unității sanitare aflate în subordinea forului administrativ județean.

Aparatul de terapie electromagnetică pulsatilă de înaltă frecvență aflat în dotarea Laboratorului de Recuperare al instituției spitalicești a fost achiziționat din finanțarea obținută de Consiliul Județean Cluj prin programul național menit să stimuleze dezvoltarea locală.

"Echipamentele medicale ultraperformante și infrastructura adecvată sunt extrem de importante în procesul de realizare a unui act medical de cea mai bună calitate. Investițiile noastre în dotarea și modernizarea spitalelor clujene continuă", a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Menționăm, în acest context, faptul că în baza de tratament se efectuează anual un număr de circa 400.000 de proceduri medicale acordate pacienților spitalizați în regim continuu și de zi, în regim ambulatoriu și la cerere, în cadrul structurii activând 40 de asistenți medicali specializați, un profesor de cultură fizică medicală, 15 kinetoterapeuți şi 13 cadre personal auxiliar, cu o bogată experiență profesională.

Comenteaza