Un şofer care a lovit cu maşina un bărbat din localitatea Fălcoiu, judeţul Olt, apoi a fugit de la locul accidentului, a fost identificat de oamenii legii cu ajutorul criminaliştilor din Cluj. Suspectul a fost găsit după trei zile, în Caraca
Două persoane au fost rănite într-un accident petrecut marți dimineață, pe Valea Oltului, lângă localitatea Lazaret, județul Sibiu. Polițiștii au transmis că un TIR și un autoturism s-au ciocnit.
Contrar aşteptărilor, joburile care presupuneau cunoaştere limbii engleze s-au aflat pe ultimul loc.
O mașină a ajuns în șanț pe Centura Vâlcele - Apahida, din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum.
Polițiștii clujeni au intervenit, zilele trecute, la un accident rutier cu pagube materiale, iar unul dintre oferii implicați se pare că se afla sub influența substanțelor interzise.
Implicare civică exemplară a clujenilor, după ce o maşină a luat foc duminică, pe strada Avram Iancu din Floreşti.
Un șofer a dat nas în nas cu un urs miercuri seară, pe centura ocolitoare a orașului Gherla, la Bunești, în comuna Mintiu Gherlii.
Trei şoferi au fost prinşi de poliţiştii clujeni în spatele volanului, deşi nu aveau permis de conducere.
Accidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o stradă din Dej.