Cu alcoolemie record pe drumurile Floreștiului, fără permis printr-o localitate din Cluj

Cu alcoolemie record pe drumurile Floreștiului, fără permis printr-o localitate din Cluj
| Foto: Arhiva

Zilnic, polițiștii clujeni se întâlnesc în trafic cu șoferi băuți sau chiar drogați, fără permis și care nu respectă regulile de circulație. Nici ziua de luni nu a dus lispă de astfel de întâmplări. 

"La data de 9 septembrie 2019, în jurul orei 21.20, în urma unei sesizări, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au depistat și reținut pentru 24 de ore un bărbat de 51 de ani, din comuna Florești, județul Cluj. Bărbatul nu a oprit la semnalele polițiștilor, reușindu-se blocarea acestuia în trafic pe strada Tudor Vladimirescu din localitatea Florești, județul Cluj. Întrucât cel în cauză emana halenă alcoolică, a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de peste 1.20 mg/l alcool pur în aerul expirat", transmite IPJ Cluj. 

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

De asemenea, "la data de 9 septembrie 2019, în jurul orei 07.20, polițiștii Compartimentului Rutier Gherla au depistat un bărbat de 45 de ani, din municipiul Bistrița, județul Bistrița Năsăud, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Livada, județul Cluj, deși avea dreptul de a conduce suspendat", transmite IPJ Cluj. 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană care are dreptul de a conduce suspendat, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Comenteaza