Cu o alcoolemie de 1,25 mg/l şi cu permisul suspendat s-a urcat la volan. Ce a păţit şoferul din Cluj

Cu o alcoolemie de 1,25 mg/l  şi cu permisul suspendat s-a urcat la volan. Ce a păţit şoferul din Cluj
| Foto: Arhiva

Poliţiştii au reţinut un bărbat din Cluj după ce a fost depistat conducând sub influenţa băuturilor alcoolice şi având dreptul de a conduce suspendat.

 

La data de 17 mai, poliţiştii rutieri din Dej, au depistat şi cercetează un bărbat de 44 de ani din comuna Mica, judeţul Cluj, pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, după ce l-au depistat conducând cu o alcoolemie de peste 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, având şi dreptul de a conduce suspendat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Având în vedere cele constatate, poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului, urmând ca la expirarea acesteia, să fie prezentat unui judecător pentru drepturi şi libertăţi în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunilor de „Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe” şi „ „Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere  de către o persoană careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”  fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal.

Comenteaza