Anunţul a fost făcut sâmbătă chiar de primarul comunei Floreşti, Horia Şulea.
O maşină de gunoi a dărâmat un stâlp de electricitate, lăsând o vreme fără curent o bună parte din cea mai mare comună de lângă Cluj.
Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, şi-a prezentat luni, într-o conferinţă de presă, poziţia faţă de criza gunoaielor cu care se confruntă locuitorii comunei Floreşti.
Decizia a fost luată în urmă cu câteva minute, în unanimitate, de consilierii locali din Floreşti.
Problema gunoaielor ameninţă să scape de sub control la Floreşti, unde un grup de persoane dorea să blocheze drumul naţional exact în ziua alegerilor.
Conducerea Partidului Social Democrat Cluj a ales să arunce în lupta pentru fotoliul de primar al celei mai populate comune din ţară un candidat independent.
Un funcţionar al Primăriei Floreşti este urmărit penal pentru luare de mită, după ce a fost prins în flagrant delict.
Primăria comunei Floreşti prelungeşte perioada de eliberare a actelor necesare obţinerii abonamentelor gratuite oferite de Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca elevilor şi studenţilor.
Pe ordinea de zi a următoarei şedinţe de Consiliu Local a comunei Floreşti se află o serie de măsuri privind menţinerea curăţeniei stradale ce vizează cu precădere caii.
După obținerea avizelor necesare, în cursul zilei de luni a fost semnată autorizația de construire pentru noua școală din comuna învecinată, anunţă reprezenzentanţii Primăriei Floreşti.