Cum a ajuns o achiziție de remorchere într-un dosar de fraudă de 7 milioane de euro. EPPO Cluj trimite șase inculpați în judecată

Cum a ajuns o achiziție de remorchere într-un dosar de fraudă de 7 milioane de euro. EPPO Cluj trimite șase inculpați în judecată

Patru funcționari publici din cadrul Administrației Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galați au fost trimiși în judecată de Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca, într-un dosar privind achiziția a două remorchere finanțate din fonduri europene, care nu respectă cerințele tehnice prevăzute în contract.

În același dosar au fost trimiși în judecată o persoană fizică și o societate comercială. Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 7 milioane de euro.

Potrivit Parchetului European, proiectul a beneficiat de o finanțare de aproximativ 7 milioane de euro prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014–2020. Cele două remorchere multifuncționale, echipate pentru navigația în condiții de gheață, au fost achiziționate pentru a asigura navigația pe Dunărea de Jos, inclusiv în perioadele cu nivel scăzut al apei, precum și pentru a oferi asistență navelor aflate în dificultate, conform Mediafax.

Ancheta procurorilor europeni arată însă că documentația licitației ar fi inclus cerințe tehnice specifice navelor maritime, deși echipamentele erau destinate navigației pe căi fluviale interioare. Potrivit EPPO Cluj, aceste condiții au restrâns numărul ofertanților eligibili și ar fi favorizat o singură societate comercială.

Cele două nave au fost livrate în anul 2021, având un pescaj real de 2,6 metri, față de limita maximă de doi metri stabilită prin contract. Pescajul reprezintă adâncimea până la care ajunge partea scufundată a unei nave și determină, în funcție de condițiile de navigație, adâncimea necesară pentru deplasarea în siguranță.

Deși remorcherele nu respectau această cerință tehnică, cei patru funcționari publici ar fi acceptat navele și ar fi semnat procesele-verbale de recepție finală, în care se atesta că acestea îndeplineau condițiile contractuale, susțin procurorii.

Din cauza pescajului mai mare decât cel prevăzut, remorcherele pot naviga în siguranță pe ruta pentru care au fost achiziționate doar atunci când nivelul apei este suficient de ridicat. Astfel, utilizarea lor este limitată tocmai în perioadele în care Dunărea înregistrează niveluri scăzute, deși proiectul urmărea inclusiv asigurarea navigației în asemenea condiții.

Dosarul a fost înaintat Tribunalului Iași. Dacă vor fi găsiți vinovați, inculpații riscă pedepse cu închisoarea cuprinse între trei ani și zece ani și șase luni, potrivit informațiilor comunicate de EPPO Cluj.

Etichete
Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .