98% dintre europeni respiră aer poluat extrem de nociv, asociat cu 400.000 de decese pe an, potrivit unei investigaţii realizate de The Guardian.
Recent a fost finalizată procedura de recepție la terminarea lucrărilor din cadrul contractului ”Extinderea alimentării cu apă în UAT: Așchileu, Bonțida, Chinteni, Cojocna, Ceanu Mare, Iclod și Vultureni”, derulat de Compania de Apă Someș S.A. prin Programul Operaţional Infrastructură Mare - POIM 2014-2020 cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul de Coeziune.
Ultimele trei luni au fost cele mai călduroase înregistrate vreodată pe Terra în istoria măsurătorilor termice, a anunţat miercuri Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), informează DPA şi AFP.
Parlamentul European votează o rezoluție extrem de dură care cere trimitere în judecată a Austriei pentru discriminarea românilor și pentru că produce pierderi financiare masive în România și Bulgaria.
Norul de fum care a pornit în urma incendiilor din Canada și, apoi, a acoperit complet New York-ul, dar și alte orașe din SUA, a traversat oceanul.
Administrația Națională „Apele Române” anunță că nu există risc de poluare a Dunării la intrarea în România, după scurgerile de petrol pe cursul principal al Dunării, în Serbia.
Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa anunță descoperirea unor urme de poluare pe Valea Salcă, afluent al Someșului.
Agenția Europeană de Mediu cere reducerea consumului de pesticide, care sunt încă vândute pe scară largă în Europa, în ciuda poluării apei, a solului și a aerului, subminând biodiversitatea și promovând dezvoltarea bolilor.
Agenţia Europeană a Mediului a realizat o statistică privind aerul din oraşele europene, clasificate de la cel mai curat la cel mai poluat, pe baza nivelului mediu de particule fine din ultimii doi ani calendaristici.
Recomandări: