România, a doua cea mai poluată ţară din Europa cu particule în suspensie

România, a doua cea mai poluată ţară din Europa cu particule în suspensie

România este a doua cea mai poluată ţară din Europa, arată un studiu privind calitatea aerului din spaţiile interioare la nivel global.

De asemenea, în țara noastră, poluarea aerului cu compuşi organici volatili în interiorul încăperilor este mai mare decât cea măsurată la exterior, potrivit unui studiu realizat la nivel global în 2022 de compania Dyson.

Datele au fost colectate de la peste 2,5 milioane de purificatoare de aer interconectate, pentru a contura o imagine de ansamblu în ceea ce priveşte calitatea aerului din locuinţele din întreaga lume.

Potrivit sursei citate, Italia este plasată la nivel global pe locul 9, iar Polonia pe locul 10. Austria se află pe locul 11, iar Spania pe locul 14. Marea Britanie (locul 23) depăşeşte Statele Unite (locul 27), Canada (locul 28) şi Australia (locul 29), dar Germania şi Franţa se situează pe locurile 20 şi 22, în timp ce India şi China ocupă primele două poziţii. 

Mediile anuale PM.5 în spaţiile interioare, în toate ţările studiate, au depăşit indicatorii OMS pentru PM2.5 (5 μg / m3) - India de 11 ori, China de 6 ori, Turcia şi Emiratele Arabe Unite de 4 ori şi Coreea de Sud, România, Mexic, RAS Hong Kong şi Italia de 3 ori. Când sunt analizate anual valorile P.M 2.5 ale ţărilor, România se numără printre cele 10 ţări cu cele mai mari valori, alături de India, China, Emiratele Arabe Unite, Coreea de Sud, Turcia, Mexic, RAS Hong Kong, Italia, Polonia şi ocupă locul 6 la nivel global. România este, de asemenea, a doua ţară cu cea mai mare valoare a indicatorului P.M 2.5 dintre ţările europene, urmată de Italia şi Spania. Turcia se clasează pe primul loc în clasament, înregistrând cel mai mare nivel al poluării aerului din Europa, scrie bursa.ro.

La nivel global, iarna este cel mai poluat anotimp, iar în România, cel mai mare grad de poluare se înregistrează în noiembrie.

În ceea ce priveste nivelul crescut al compuşilor organici volatili din spatiile interioare, ce provin din folosirea unor produse precum deodorante de corp, lumânări sau piese de mobilier, România se situează între primele zece ţări europene, alături de Austria, Elvetia sau Turcia.

Seara, nivelurile de poluare sunt mai ridicate decât în oricare alt moment al zilei. În 30 din cele 37 de ţări analizate, nivelurile de PM2.5 din interior au atins cel mai înalt nivel seara, când majoritatea oamenilor sunt acasă.

,,Cu toţii ne gândim că poluarea aerului este o problemă generată de trafic sau pe care o întâlnim doar în aer liber. (...) Înţelegerea nivelului şi tipului de poluare din jurul nostru este primul pas către reducerea expunerii la aceasta", declară Profesorul Hugh Montgomery, preşedinte al catedrei de medicină de terapie intensivă de la University College London şi preşedinte al Consiliului consultativ ştiinţific al Dyson.

Măsurătorile au fost efectuate în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022.

Comenteaza