Cele două rivale din oraș, CFR și Universitatea au fost reprezentate la loturile de seniori, tineret și juniori ale României, dar și ale unor țări din Europa și Africa în pauza internațională.
Inflația anuală s-a apropiat de pragul de 10% în august, pe fondul majorării TVA. În rândul alimentelor de bază, pâinea a înregistrat cea mai accentuată scumpire.
Deputatul clujean a transmis un mesaj optimist după ce România a obținut a doua cea mai mare alocare din Uniunea Europeană prin programul SAFE – 16,68 miliarde de euro.
Naționala României a fost învinsă vineri seara de reprezentativa Canadei, cu scorul de 3-0, într-un meci amical disputat pe Arena Națională.
Căpitanul Universității Cluj a fost convocat de urgență pentru jocurile echipei naționale împotriva Canadei și Ciprului.
Jucătorul în vârstă de 36 de ani a fost convocat de Mircea Lucescu pentru a completa lotul pentru meciurile din luna septembrie.
Un livrător străin a fost agresat de un tânăr care l-a insultat și l-a numit „invadator”. Europarlamentarul Daniel Buda a condamnat incidentul și a subliniat că astfel de gesturi nu ar trebui să aibă loc.
Un raport Greenpeace CEE arată că, în jumătate dintre rutele analizate la nivel european, călătoria cu trenul este mai scumpă decât cea cu avionul..
Data de 23 august e una importantă în istoria țării și reprezintă momentul în care ţara noastră a întors armele împotriva Germaniei Naziste.
Vânzări record de apartamente în Cluj.