România este ținută la ușa spațiului Schengen de către Austria, iar politicienii noștri încearcă tot felul de metode pentru a-i convinge pe oficialii de la Viena să-și schimbe părerea și opțiunea de veto, însă fără succes până acum.
Partidul Popular European (PPE) a votat, joi, la Split, egalizarea subvențiilor între fermierii din statele membre, anunță Daniel Buda.
Potrivit eurodeputatului clujean, 46% din mierea testată nu îndeplinește condițiile prevăzute de directiva mierii. De asemenea, din China, 74% din mierea controlată nu este conformă cu standardele europene.
Unul dintre liderii Partidului Național Liberal, Robert Sighiartău, vicepreședinte al partidului și membru al Biroului Permanent Național, a lansat, în urmă cu o zi, un atac verbal la adresa colegilor de la guvernare, adică social-democrații.
Ministerul de Finanţe a publicat, marți, un proiect de lege în dezbatere publică cu măsuri de creştere a taxelor şi de încetinire a cheltuielilor bugetare.
Decizia referitoare la exportul de cereale și oleaginoase din Ucraina, pe teritoriul țării noastre, a fost luată de către miniștrii Agriculturii din cele două țări.
În localitatea clujeană Mărișel a avut loc la finalul săptămânii recent încheiate, un eveniment deja cu tradiție, intitulat „Ziua Muntelui”.
România se află în fața unui an plin electoral. În 2024, vom avea toate cele patru rânduri de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.
Fenomenul consumului de droguri pare că își atinge apogeul în România. Sunt tot mai multe persoane depistate sub influența substanțelor psihoactive, iar unele cazuri se transformă chiar în adevărate tragedii, așa cum a fost și accidentul de la 2 Mai.
Recomandări: