Video Daniel Buda, despre pensiile speciale: „Reprezintă un pas important în procesul de reformă”

Daniel Buda, despre pensiile speciale: „Reprezintă un pas important în procesul de reformă”

Proiectul privind pensiile speciale a fost votat, miercuri, în Senat, după ce comisiile de specialitate au oferit un raport comun favorabil cu amendamente admise propunerii legislative iniţiate de Guvern.

A rămas forma prezentată de coaliţia de guvernare, astfel că pensiile speciale nu vor mai putea depăşi salariul în plată, nu vor putea fi cumulate două pensii speciale, iar cele care depăşesc salariul mediu pe economie vor fi impozitate cu 15%.

Europarlamentarul Daniel Buda a comentat, la ZIUA LIVE, votul de ieri din Senat.

 „În primul rând, trebuie să spunem că pensiile speciale reprezintă un jalon foarte important din PNRR. Banii care trebuie să vină sunt condiționați de adoptarea acestui act normativ. Oricum ar fi trebuie adoptat. Noi, cei de la PNL, am spus mereu că pensia trebuie să fie corelată cu ceea ce înseamnă contributivitatea pe durata vieții active a unei persoane.

Nu circumstanțiem aici zona de pensii ale militarilor. Acestea nu sunt pensii speciale, ele sunt pensii ocupaționale. Aici discutăm o de altă categorie profesională. În același timp, sigur că sunt anomalii în sensul în care avem de-a face cu cumulări de pensii speciale, avem de-a face cu niște situații când pensia depășește de multe ori salariul pe care l-a avut persoana care iese la pensie.

Iată că toate aceste aspecte vin, într-o formă sau alta, să fie corectate de această nouă lege privind pensiile speciale. Una peste alta, această lege privind pensiile speciale este o lege care va fi de natură, pe de o parte să reprezinte un pas important în procesul de reformă a acestor pensii, iar pe de altă parte să fie suficient de eficientă să putem beneficia de a doua tranșă din PNRR”, a afirmat, la ZIUA LIVE, Daniel Buda.

Proiectul de lege, adoptat de Senat cu 79 de voturi „pentru” și 37 „împotrivă”, urmează să fie trimis Camerei Deputaților, iar apoi președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.

Comenteaza