Hidrologii au emis avertizări Cod galben, respectiv Cod portocaliu de inundaţii valabile până marţi la prânz pe 24 de cursuri de apă.
Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri prognoza meteo pentru intervalul 13 iulie - 10 august 2020. La început, temperaturile vor fi ușor mai scăzute decât cele obișnuite. Apoi, spre finalul perioadei, în special în regiunile sudice, temperaturile se vor situa ușor peste cele specifice.
ISU Cluj a făcut publică evidența intervențiilor desfășurate pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteo extreme înregistrate pe parcursul zilei și nopții trecute.
Circulaţia rutieră este restricţionată, duminică dimineaţă, pe două drumuri naţionale şi pe două drumuri judeţene din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, anunţă Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR)
ANM a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, care a intrat în vigoare la ora 6.00 în jumătate din ţară. Meteorologii anunţă averse torenţiale, grindină şi vijelii.
ANM a emis, marți, o informare meteo de caniculă pentru sudul și sud-estul țării, apoi și pentru vestul României, în vigoare până miercuri seara. Marți, 15 județe intră sub cod galben de ploi torențiale și vijelii, până la ora 20.00.
Un număr de 32 de judeţe se vor afla sub Cod galben de instabilitate atmosferică până marţi dimineaţa, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de cod portocaliu pentru mai multe județe din țară, printre care și Cluj.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de vreme nefavorbailă pentru județul Cluj.
Recomandări: