Premierul desemnat, Florin Cîţu, a anunţat vineri componenţa Guvernului propus.
Curtea Constituţională dezbate, luni, sesizarea referitoare la un conflict juridic de natură constituţională între preşedinte şi Parlament privind desemnarea liderului PNL Ludovic Orban în funcţia de premier.
Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună, luni, de la ora 16,00, pentru învestirea noului Guvern Orban.
Luni, marţi şi miercuri miniştrii propuşi pentru a face parte din Guvernul Orban II vor fi audiaţi în comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului.
Raluca Turcan a precizat că beneficiarii programului vor fi elevii din zone devaforizate şi din familii dezavantajate.
Curtea Constituţională a respins, miercuri, sesizarea lui Marcel Ciolacu şi a lui Teodor Meleşcanu privind procedura de adoptare a bugetului de stat prin angajarea răspunderii Guvernului.
Biroul Executiv al PNL a aprobat, luni, noul Cabinet Orban, care are aceeaşi componenţă ca cel anterior, potrivit unor surse liberale.
Premierul Ludovic Orban a precizat că programul de guvernare pe care-l va prezenta Parlamentului va fi modificat, în sensul că sunt eliminate obiectivele deja îndeplinite în cele 3 luni de guvernare şi vor fi adăugate unele noi ce vo
Ludovic Orban a declarat că există posibilitatea ca Guvernul să fie învestit cu voturile PSD. El a adăugat că programul de guvernare cu care va veni luni în Parlament va reflecta obiectivele pe care PNL şi le asumă.