12 români, lideri în secta lui Gregorian Bivolaru, au fost arestați în Franța.
Furtuna Ciaran a lovit vestul Europei: în Franța, rafalele au depășit 190 km/h, iar unele aeroporturi au suspendat zborurile, în UK s-au închis sute de școli și mai multe trenuri au fost anulate.
Un șofer de TIR român a scăpat miraculos cu viață după ce un migrant l-a atacat și i-a tăiat gâtul chiar în parcarea firmei la care lucra românul, în Franța.
Ministerul Afacerilor Externe a emis miercuri o atenţionare de călătorie pentru Franţa, unde vineri circulaţia feroviară, transportul public şi zborurile vor fi perturbate de o grevă.
Autoritățile franceze au retras de la vânzare un model de IPhone, după ce măsurătorile făcute ar fi arătat că telefonul produce o absorbție a energiei electromagnetice de către organism peste standardul european admis.
Patronul formației din Gruia, Nelu Varga, a dezvăluit că fotbalistul din Kosovo este dorit de trei formații, iar negocierile sunt avansate.
Duminică, 27 august 2023, stadionul Cluj Arena a găzduit o întrunire specială a Martorilor lui Iehova din România, cu delegați din mai multe țări.
În momentul cedării jucătorului, clubul clujean a păstrat procente dintr-un viitor transfer al tânărului.
Wizz Air le-a stricat multor români vacanțele în ultimele luni. Compania aeriană are nenumărate probleme cu privire la zborurile din România: întârzieri mari, curse anulate și vânzarea mai multor bilete decât locuri disponibile.
Coldplay este una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite trupe rock. Aceasta a anunțat că în 2024 va susține un turneu în Europa, iar printre țările în care formația britanică va concerta se numără pentru prima dată și România.