Marea Britanie, Franţa şi Germania, declarație comună despre războiul din Iran: ”Vom lua măsuri pentru a ne apăra interesele şi pe cele ale aliaţilor noştri din regiune”
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 08:20
- Stiri Externe
- Ascultă știrea
Marea Britanie, Franţa şi Germania au declarat că sunt pregătite să colaboreze cu Statele Unite şi cu partenerii pentru a contribui la oprirea atacurilor de represalii ale Iranului, scrie AP.
Berlin, Paris și Londra anunţă ca sunt pregătite de război împotriva Iranului alături de SUA şi Israel dacă este nevoie. Prim-ministrul britanic Keir Starmer, preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Friedrich Merz au afirmat într-o declaraţie comună duminică faptul că sunt „îngroziţi” de loviturile „iresponsabile” ale Iranului asupra aliaţilor lor, care le pun în pericol militarii şi cetăţenii din regiune, a transmis AP.
„Vom lua măsuri pentru a ne apăra interesele şi pe cele ale aliaţilor noştri din regiune, inclusiv, dacă va fi necesar, prin facilitarea unor acţiuni defensive necesare şi proporţionale pentru a distruge capacitatea Iranului de a lansa rachete şi drone de la sursă. Am convenit să colaborăm cu Statele Unite şi cu aliaţii din regiune în această chestiune”, se arată în declaraţia citată de zf.ro.
Moartea lui Ali Khamenei a fost anunțată în jurul orei 21:30 GMT, sâmbătă, de Donald Trump, din reședința sa din Florida, unde superviza campania militară care a schimbat fața Orientului Mijlociu. Media iraniene au anunțat și moartea fiicei, ginerelui și a nepoatei ghidului suprem. Conducerea Iranului a declarat 40 de zile de doliu național, potrivit televiziunii de stat iraniene.
Atacurile de sâmbătă au vizat locații unde se reunea conducerea iraniană, provocând moartea mai multor oficiali de vârf, între care ministrul apărării și șeful Corpului Gardienilor Revoluției, a anunțat anterior armata israeliană. Conflictul are loc pe fondul tensiunilor ridicate dintre Iran și Statele Unite ale Americii privind programul nuclear al Teheranului.











