Alexandru Uioreanu aşteaptă azi decizia judecătorilor Curţii de Apel Cluj, hotărârea acestora fiind decisivă pentru eliberarea sa din arest.
Avocaţii lui Alexandru Uioreanu au cerut strămutarea procesului în care acesta este judecat, în apel, pentru trafic de droguri. Până atunci, Curtea de Apel Cluj va decide dacă îl va elibera pe cauţiune pe fiul preşedintelui CJ Cluj.
Alexandru Uioreanu a fost adus, astăzi, la Curtea de Apel la primul termen al apelului făcut împotriva sentineţi Tribunalului Cluj. Uioreanu Jr. este arestat preventiv după ce i s-a revocat eliberarea condiţionată.
Traficanţii şi cei care consumă droguri la Cluj pot să stea liniştiţi. Singurul laborator de depistare a drogurilor din Transilvania este defect de două luni şi sunt şanse mici să devină funcţional prea curând, informeaza Realitatea TV Cluj.
Alexandru Uioreanu riscă să ajungă din nou după gratii, după ce Curtea de Apel Cluj a admis cererea de revocare a eliberării condiţionate dispusă după condamnarea acestuia pentru trafic de droguri.
Alexandru Uioreanu a apărut astăzi în faţa Curţii de Apel Cluj, unde a avut loc primul termen pentru revocarea eliberării cerute de procurorii DIICOT.
Bogger-ul şi fotograful clujean Aurelian Hadar a surprins, ieri, o scenă care nu are ce căuta în centrul Clujului, viitor oraş Capitală Europeană a Tineretului în 2015: trei minori inhalează prenadez şi se joacă cu un şobolan mort pe strada Cotită, colţ cu Samuel Brassai.
Cererea de revocare a suspendării pedepsei cu închisoarea în cazul lui Alexandru Uioreanu va fi judecată de Curtea de Apel Cluj, în zilele următoare.
Curtea de Apel Cluj a decis, marţi, menţinerea sentinţei Tribunalului, de condamnare a doi dintre fraţii Corduneanu la cinci, respectiv şase ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri.