Alexandru Uioreanu îşi va petrece Revelionul după gratii

Alexandru Uioreanu îşi va petrece Revelionul după gratii
Curtea de Apel Cluj a respins astăzi recursul împotriva măsurii de arestare a lui Alexandru Uioreanu, reţinut în data de 20 decembrie pentru trafic şi consum de droguri. Mandatul de arestare expiră în 7 ianuarie 2013, iar avocatul apărării va putea să ceară eliberarea minorului sub control judiciar.

Alexandru Uioreanu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj Horea Uioreanu, a fost arestat în data de 20 decembrie împreună cu fraţii Nagy Gyongyver şi Nagy Ferenc pentru trafic şi consum de droguri. Uioreanu Jr. este minor şi a primit mandat de arestare pentru 19 zile, în timp ce fraţii Nagy au fost reţinuţi pentru 29 de zile, aceştia fiind majori. 

Potrivit surselor ZIUA de CLUJ, fraţii Nagy aduceau marijuana din Ungaria, ei ocupându-se şi de vânzarea de tutun adus din ţara vecină. Cei doi, în vârstă de 25, respectiv 26 de ani, consumau împreună cu minorul Alexandru Uioreanu, ocazional, marijuana. Poliţiştii antidrog i-au urmărit pe cei trei din mai până în decembrie 2012, convorbirile lor telefonice fiind, de asemenea, interceptate, la cererea procurorilor DIICOT. Însă, potrivit avocatului Tiberiu Ban, apărătorul lui Alexandru Uioreanu, „din interceptări nu reiese că se ocupau de traficul de droguri". „Convorbirile au legătură cu stabilirea unor întâlniri între aceşti tineri. Nimic mai mult", a spus Ban.

Cei trei tineri sunt acuzaţi de trafic şi consum de droguri, iar în urma percheziţiei efectuate în 18 decembrie, asupra lui Alexandru Uioreanu au fost găsite 0,8 grame de marijuana. Totodată, procurorii au probe potrivit cărora tânărul în vârstă de 16 ani ar fi vândut 5,35 de grame de marijuana în 6 ocazii. Drogurile au fost vândute unor agenţi sub acoperire ai Brigărzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO). În total, în perioada de urmărire penală, adică din luna mai până la momentul reţinerii, minorul ar fi deţinut 130 de grame de drog, din care ar fi consumat 60 de grame.

Alexandru Uioreanu a fost arestat pentru 19 zile de Tribunalul Cluj. Minorul şi-a recunoscut vinovăţia în faţa instanţei.

Oficialii Inspectoratului Şcolar Cluj susţin că cele fenomenul consumului de droguri în şcoli este unul cunoscut. "Au fost semnale că sunt droguri în zona şcolilor. În zona liceelor Şincai şi Coşbuc. Au fost reţinuţi şi înainte de arestarea lui Uioreanu jr, nişte elevi. Au fost şi alţii care se ocupă cu traficul de droguri. Am cerut sprijinul celor de la Antidrog şi atunci când există informaţii, noi acţionăm", a spus un oficial de la ISJ Cluj.

Alexandru este elev în clasa a XI-a la clasa de teatru din cadrul Liceului de Coregrafie şi Artă Dramatică. Conducerea şcolii spune că tânărul este campion la absenţe. Din cauza absenţelor, Alexandru are patru situaţii neîncheiate la materii pe primul semestru şi două corigenţe, la română şi geografie. Tutela asupra băiatului o deţine doar mama acestuia, de care preşedintele Consiliului Judeţean a divorţat în urmă cu aproximativ 10 ani

 

 

Comenteaza