Grupare de traficanți de substanțe psihoactive, destructurată cu sprijinul BCCO Cluj. Cinci persoane, reținute

O grupare suspectată că, începând din 2018, ar fi produs și comercializat substanțe susceptibile să producă efecte psihoactive a fost destructurată de polițiști și procurorii DIICOT.

Cinci persoane au fost reținute, iar pentru acestea a fost solicitată arestarea preventivă. La operațiune au participat și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca.

Anchetatorii susțin că gruparea ar fi fost constituită în anul 2018, pe fondul unei vechi relații de prietenie, cu scopul de a obține venituri consistente din vânzarea de produse psihoactive.

Potrivit probatoriului administrat, un bărbat de 37 de ani ar fi avut rolul de lider al grupării, coordonând activitatea celorlalți membri. Acesta s-ar fi ocupat de procurarea substanțelor și de prepararea lor pentru consum, prin diluare și pulverizare peste frunze de ceai, folosind o rețetă cunoscută doar de el.

Substanțele ar fi fost ulterior distribuite membrilor grupării pentru comercializare, iar banii obținuți ar fi fost remiși liderului. Anchetatorii susțin că membrii grupării ar fi fost recompensați, în unele cazuri, cu cantități de substanțe stupefiante, profitându-se de starea lor de dependență.

În timp, gruparea ar fi atras și alți membri, printre aceștia aflându-se și o rudă a presupusului lider. Aceasta ar fi participat la prepararea și distribuirea substanțelor, la aprovizionarea celorlalți membri și la vânzarea directă.

Pe parcursul activității grupării, cele cinci persoane cercetate, împreună cu alte cinci persoane aflate în prezent fie în executarea unor pedepse privative de libertate, fie sub măsura arestării preventive în alte cauze, ar fi procurat, deținut, manipulat și comercializat diverse cantități de produse psihoactive.

Potrivit anchetatorilor, acestea ar fi fost vândute cu aproximativ 50 de lei pentru un gram.

În cadrul operațiunii au fost efectuate 14 percheziții domiciliare. Polițiștii au descoperit și ridicat 42 de plicuri cu diferite cantități de substanță vegetală, pregătite pentru comercializare, țigarete confecționate artizanal, susceptibile să producă efecte psihoactive, precum și mai multe comprimate aflate în curs de expertizare.

De asemenea, anchetatorii au indisponibilizat 75.000 de lei și 2.140 de euro, alături de alte mijloace de probă.

La 31 august 2026, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud au dispus reținerea celor cinci persoane cercetate.

Astăzi, 1 septembrie, acestea au fost prezentate judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca, al serviciilor de combatere a criminalității organizate din Sălaj și Maramureș, al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, precum și al jandarmilor din cadrul IJJ Bistrița-Năsăud și Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureș.

Persoanele cercetate beneficiază, pe parcursul întregului proces penal, de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .